UNTOLD ȘI CERCLE DESCHID PORȚILE TURISTICE ALE ROMÂNIEI CĂTRE MILIOANE DE STRĂINI

18 aprilie 2019

LEGENDA MUZICII TECHNO, OXIA VA MIXA TIMP DE 5 ORE DE LA CASTELUL PELEȘ! EVENIMENTUL ESTE DEJA SOLD OUT ȘI VA FI TRANSMIS LIVE ÎN TOATĂ LUMEA PE PLATFORMA INTERNAȚIONALĂ CERCLE!

Unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice ale României, Castelul Peleș, devine pentru câteva ore parte din povestea UNTOLD și locul în care legenda muzicii techno, OXIA va susține un spectacol special. Evenimentul va avea loc luni, 22 aprilie, începând cu ora 19.00 pe platoul din fața castelului și toate cele 300 de bilete scoase la vânzare au fost vândute deja. Evenimentul este organizat de platforma digitală internațională CERCLE în parteneriat cu festivalul UNTOLD și cu Institutul Cultural Român din Franța.

Acest eveniment își propune să promoveze parteneriatul dintre Franța – România 2019, un program cultural ce vizează, printre altele, îmbunătățirea relațiilor dintre cele două state prin intermediul a peste 300 de activități artistice, științifice, culturale și educaționale. UNTOLD susține acest eveniment în calitatea sa de Ambasador al Turismului Românesc, misiune prin care organizatorii și-au asumat, an de an, să promoveze cele mai importante obiective turistice ale României și să atragă cât mai mulți turiști străini către țara noastră. Și la acest eveniment peste 90 la sută dintre participanți sunt străini care vin special pentru acest show, descoperind cu această ocazie și țara noastră.

CERCLE este o platformă digitala ce organizează și transmite live concerte de muzică electronică în toata lumea, amplasate în spații neobișnuite, selectate cu atenție.

Platforma CERCLE este dedicată promovării artiștilor si locurilor cu potențial excepțional, având ca obiectiv sporirea gradului de conștientizare asupra artei, patrimoniului cultural și peisajelor impresionante. În fiecare luni, un artist este invitat să susțină un spectacol de o oră într-un decor unic, acesta fiind urmat de un interviu via Facebook Live. Colaborările de care s-a bucurat CERCLE au condus la spectacole în locații ca și Turnul Eiffel, Castelul Fontainebleau, Castelul Chambord, puntea de observare a Turnului Montparnasse, Muzeul Bourdelle și multe altele.

Organizatorii festivalului alături de clujeni își doresc să reconfirme faptul că orașul Cluj-Napoca este unul dintre cele mai prietenoase orașe din Europa. În acest sens,  toți clujenii care își doresc să ofere un spațiu de cazare turiștilor pe perioada festivalului (de la apartamente pana la case), pot să trimită detaliile despre posibilitățile lor de cazare pe mailul cazare@untold.com, urmând ca organizatorii festivalului să promoveze aceste variante în rândul celor care vor ajunge în acest an la Cluj-Napoca.

În plus, turiștii au la dispoziție și deja celebra platformă “Adoptă un UNTOLD-ist”. În ultimii doi ani peste 3000 de participanți, veniți din țară sau din străinătate, au fost adoptați de clujenii care și-au deschis cu mare drag ușa și canapeaua.

Festivalul UNTOLD va avea loc în perioada 1-4 august, la Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.