A trecut aproape o săptămână de când port permanent ochelari de vedere. Am ales să îi fac la Lensa și nu regret nicio secundă că i-am ales. Menționez încă de la început că nu este un articol sponsorizat, ci doar dorința mea de a trece în jurnal experiența aceasta. M-am gândit să scriu acest articol pentru cei care vor fi în situația mea și vor căuta pe internet fie păreri despre Lensa, fie informații despre cum se desfășoară lucrurile atunci când trebuie să faci primii ochelari.
Eu eram conștientă că am nevoie de ochelari. Simțeam și eu că nu văd tocmai clar și îmi confirmau și medicii că e destul de probabil să am miopie, conform cu rezultatele oftalmologice din cadrul examinărilor pentru Medicina Muncii. Am tot amânat 1 an, 2, 3, nici nu știu exact cât. Cert e că, într-o seară, frustrată de faptul că abia mai deosebeam literele din subtitrări, am căutat pe net unde mi-aș putea planifica o evaluare. Am văzut că la Lensa poți beneficia de consultații gratuite și îți puteai alege singur când vrei să te programezi. Self-service, super. Era fix ce căutam.
Control oftalmologic la Lensa
Am ales să merg pe 8 iunie. M-am prezentat, am trecut de triaj (deh! perioada COVID) și am așteptat cuminte să mă preia optometristul. Am fost invitată să mă așez în fața unui aparat de screening oftalmologic (dioptron). Am stat nemișcată și am privit înainte, încercând să focusez obiectul principal dintr-o imagine (o casă). A durat maxim un minut, apoi am mers într-unul dintre cabinete. Aici urma să efectuez cunoscutul test cu optotip Snellen (planșa cu litere și cifre), pentru determinarea acuității vizuale. În cabinet, mai întâi, i-am povestit doamnei optometrist de ce mă aflu acolo, cum a început totul, că nu văd clar la televizor, că textele pe care le citesc le văd blurate, că se îngrămădesc literele și cifrele unele în altele. Practic i-am zis tot ce mi s-a părut mie relevant pentru faza de anamneză. Nu am așteptat să-mi scoată cuvintele cu patentul, că nu era cazul. Mă dusesem de bună-voie acolo. Nu evitați să povestiți optometristului / oftalmologului detalii care vouă vi se par banale sau lipsite de importanță, pentru că sigur vor ajuta la stabilirea diagnosticului.
Diagnostic și prescripția ochelarilor de vedere la Lensa
Revenind la planșa cu cifre, trebuia să citesc ultimul rând de litere. Am dat-o în bară grav, evident. A urmat determinarea dioptriilor. Doamna respectivă mi-a pus o pereche de ochelari cu lentile detașabile și a început să schimbe lentilele de test, în timp ce eu trebuia să citesc ultimele rânduri de pe planșele cu litere care se tot schimbau în fața mea. La un moment dat, am văzut totul atât de clar încât am crezut că nu e adevărat. Pentru cineva cu vederea fără probleme e greu să explic sentimentul. Cert e că nu am știut cât de rău vedeam până când nu am privit prin acele lentile. Vorba aia, nici nebunul nu știe că e nebun și nici prostul nu își dă seama că e prost. 🙂
Bun. Acum că știam și valorile dioptiilor, mi-a mai fost măsurată distanța interpupilară și mi-a fost înmânată „rețeta de ochelari”. Diagnostic final: astigmatism miopic. Recomandare: protecție monitor / blocarea luminii albastre de la TV, PC, smartphone și oricare alt ecran digital. Puteam da comandă de ochelari pe loc, în showroom-ul Lensa, însă am preferat să mai citesc înainte, să mă documentez, să mai vorbesc cu oameni care deja poartă ochelari și apoi să iau o decizie.
Alegerea ramelor ochelarilor de vedere în showroom Lensa
Înainte de a pleca din showroom, am început să testez rame. Am testaaaaaaaaaat zeci. E un super avantaj că există sute de rame expuse. E foarte important să testați cât mai multe rame, ca să găsiți combinația perfectă între ce vă place, ce vă avantajează estetic și ce e potrivit din punct de vedere tehnic (ca să susțină tipul de lentilă). Puteți să le cumpărați pe loc sau să rețineți modelul și să le achiziționați din magazinul Lensa online.
Spre exemplu, eu am o problemă la piramida nazală: pe partea stângă e un pic mai umflată, în timp ce dreapta e dreaptă. Testând diferite modele, mi-am dat seama de una singură că trebuie să caut rame cu piciorușe din-alea care au pernițe de silicon (nose pads + pads arms) care se pot depărta sau apropia independent, în funcție de cum se așează mai bine pe puntea nazală. Dacă luam rame cu totul, îmi stăteau ochelarii câș și ar fi fost clar o problemă, pentru că nu aș fi putut privi prin centrul lentilelor monofocale. Vă las mai jos o poză ca să înțelegeți cum stăteau cei fără nose pads:
Când m-am hotărât la niște modele de rame, am întrebat un consultant din showroom dacă pot fi folosite la tipul respectiv de lentile care îmi fuseseră prescrise (lentile cilindrice). A căutat într-un catalog și mi-a confirmat că sunt OK. Super, am scăpat de-o grijă. Am întrebat și cât costă. La câte rame testasem, putea să-mi spună consultantul că ar costa 5 lei sau 1000 de lei că tot le-aș fi luat, indiferent de preț, la cum mi se pusese pata pe ele. Nu am ținut cont de brand. Pornisem de la început de la ideea că voi alege orice brand, numai să găsesc ceva care să fie OK din toate punctele de vedere. Am ales aceste rame de la Polarizen, bucuroasă să suțin acest brand românesc foarte cool.
(în poza de mai jos încă nu reglasem nose pads-urile și încă stăteau prea sus, dar i-am ajustat ulterior)
*Harry Potter alert*
Spre fericirea portofelului, ramele Polarizen costau doar 200 de lei, la preț de listă, iar în ziua aceea aveau și un discount de vreo 40 de lei. În plus, mai primisem și eu o reducere de 10% din partea Lensa, în urma consultului oftalmologic făcut la ei, care se cumula cu reducerea din showroom, deci chiar găsisem un preț bun. Totuși, nu le-am luat pe loc. Am zis că o să mai caut și în alte locuri. Am plecat acasă doar cu rețeta. Ulterior, am mai verificat și alte magazine fizice de optică. Nu mi-a plăcut nimic altceva din niciun alt magazin. M-am întors acasă și am dat comandă online de rame, ca să fiu sigură că nu se epuizează până mă decid ce și cum fac cu lentilele.
Comanda de lentile pentru ochelarii de vedere la Lensa
Pe 9 iunie am dat comanda de rame. Au ajuns în showroom, din Cluj în București, pe 15 iunie. M-am prezentat în showroom-ul Lensa, am ridicat ramele și am plasat și comanda de lentile în aceeași zi, tot la Lensa. De la ei am primit cele mai bune explicații, consultanții au avut foarte multă răbdare, ca și optometriștii de altfel. Înainte să dau comanda de lentile, am mai efectuat încă o dată testarea oftalmologică, doar ca să fiu eu sigură că valorile sunt corecte. Totul a ieșit identic, deci m-am liniștit. Am ales lentilele Hoya cu tratament Blue Control, antireflex și împotriva zgârieturilor. De reținut este faptul că dacă optați pentru lentile Hoya sau Essilor de la ei, trebuie să mergeți într-un showroom Lensa să plasați comanda, pentru că nu se poate online.
Am lăsat ramele în showroom, am comandat lentilele pe loc și mi s-a estimat că vor fi gata în 5 zile. Spre suprinderea mea, au fost gata mult mai repede, pe 18 iunie. Am fugit spre showroom imediat cum am primit SMS-ul de confirmare. Am ridicat ochelarii și am rugat un consultant să verifice dacă lentilele au fost executate corect. În showroom-ul Lensa există un tester care măsoară puterea dioptrică a lentilelor și vă recomand să cereți testarea ca să fiți siguri că lentilele au fost executate conform cu prescripția. Testarea este gratuită și se face pe loc, fără să fie nevoie de programare. Lentilele ochelarilor mei erau în regulă. 😀
Acomodarea cu ochelarii de vedere de la lensa
Optometristul m-a sfătuit să port ochelarii mai întâi în casă, treptat, ca să nu amețesc în timp ce mă obișnuiesc cu noua vedere. Mi-a spus că e posibil să am și dureri de cap. Mi-am luat ochelarii și am plecat. Evident că nu am rezistat să ajung acasă și mi-am pus ochelarii încă de când am intrat în mașină. Hello, new world!
Nu îmi venea să cred cât de clar văd totul. Pe drum spre casă, am citit cu voce tare toate textele de pe afișele cu reclame, toate numerele de autobuze și toate numele de magazine pe lângă care am trecut. :))))) Înainte să am ochelarii, abia distingeam la câțiva metri ce scrie undeva pe un zid. Am ajuns la bloc, ochelarii încă îi purtam. Am vrut să văd dacă pot urca scările cu ei sau calc în străchini. Le-am urcat fără probleme. Cum nu mă durea capul deloc, am păstrat ochelarii pe nas tot restul serii. Când am dat drumul unui serial pe Netflix, îmi venea să plâng de bucurie: totul era atât de clar, atât de colorat, atât de… 4K.
Ochelarii chiar mi-au schimbat viața. Parcă trăiesc într-o lume cu upgrade. Dacă începeți să vedeți încețoșat sau simțiți disconfort la nivelul ochilor, mergeți la un consult. Vă recomand cu drag și încredere consultul oftalmologic gratuit Lensa. Fie că purtați deja ochelari de vedere, fie că urmează să purtați prima pereche, consultanții din showroom vă vor ajuta cu toate detaliile necesare. Showroom-ul Lensa din București este amplasat stradal, fix lângă Afi Cotroceni, pe Bulevardul Iuliu Maniu, la numărul 7.
Bonus info: La Lensa, montajul lentilelor este gratuit, iar ramele au garanție 2 ani. Rețeta de ochelari o primești în format fizic, dar și electronic. În contul tău Lensa, poți accesa oricând tot istoricul tău oftalmologic, de la datele și concluziile controalelor oftalmologice, până la detalii despre rame și lentile + garanțiile lor. Pentru ca garanția lentilelor să fie validă, trebuie să păstrați ambalajul lor pe care îl primiți în cutia în care vi se predau ochelarii. Cum spuneam mai sus, stau bine la capitolul self-service și digitalizare. Lensa are și un sistem de fidelizare cu puncte care se transformă în reduceri la produsele lor de pe site. De asemenea, te răsplătesc cu un vouchere de 50 de lei dacă încarci pe site o poză cu tine purtând rame / ochelari de vedere / ochelari de soare din catalogul lor de produse. Tot un voucher de 50 de lei primești și dacă te abonezi la newsletter-ul lor. Eu mă gândesc să le folosesc voucherele sau punctele pentru o pereche de ochelari de soare, pentru că le ei sunt originali și, în plus, au promoții foarte bune. 😀
Dacă ați ajuns până aici, sper că v-a fost de folos articolul acesta. Pentru examene oftalmologice mai amănunțite sau complexe, mergeți la un medic oftalmolog, într-o clinică de specialitate. Aveți grijă de ochii voștri!
M-am programat, primesc confirmare pt data si ora, cind ajung la sediul trebuia sa stau la rind sau in asteptare cel putin 2 ore luind in calcul faptul ca ei programeaza o persoana la 15 minute
Consultul este gratiut indiferent ca achizitionezi ceva de la eu sau nu ?
Da, este gratuit, neconditionat de achizitie.
ok si cit a costat toata afacerea./?